TELEMATICĂ s. f. tehnica transmiterii la mare distanță și a valorificării informațiilor, care combină informatica cu sateliți și alte procedee moderne de comunicații. (< fr. télématique)

telematică s. f. (inform.) ◊ „Informația «telematizată». Autoritățile franceze au anunțat recent un șir de hotărâri privind crearea unei vaste rețele de «telematică», tehnica transmiterii la mare distanță și valorificării informațiilor, care combină informatica (computere de mari dimensiuni și «bănci» gigantice de date) cu sateliți și alte procedee moderne de comunicații (telefonie, telex, teleconferință, videoconferință, instalații de telecoptere, sisteme teletext).” Sc. 3 III 79 p. 5 (din fr. télématique; cf. it. telematica; DMC 1978, DPN 1979)

TELEMATIC, -Ă, telematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de trasmitere și prelucrare automată a informației la mare distanță prin intermediul sateliților și al altor procedee moderne de comunicație. 2. Adj. Care folosește rețelele de telematică (1). – Din fr. télématique.

telematic, ~ă [At: DEX-S / Pl: ~ici, ~ice / E: fr télématique] 1 sf Tehnică² de transmitere și prelucrare automată a informației la mare distanță prin intermediul sateliților și al altor procedee moderne de comunicație. 2 a Care folosește rețelele de telematică (1).

TELEMATIC, -Ă, telematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnică de transmitere și prelucrare automată a informației la mare distanță prin intermediul sateliților și al altor procedee moderne de comunicație. 2. Adj. Care folosește rețelele de telematică (1). – Din fr. télématique.

telematică s. f., g.-d. art. telematicii