tecărău¹ sm [At: COMAN, GL. / Pl: ~ăi / E: teacăr + -ău] (Reg) 1 Nătărău. 2 Bădăran (4). 3 Haimana (2).

tecărău² [At: KLEIN, D. 528 / V: (reg) techereu sn, ticar~, tic~, ticăreu sn, ticaraie, ticarauă sf / Pl: ~raie sn, ~ăi sm / E: mg teköro] (Trs) 1 sn Bucată de lemn cu care se strânge lanțul sau funia care leagă fânul, lemnele etc,* în car. 2 sn (Pex) Băț având diverse întrebuințări. 3 sn (Îf ticărău) Verigă de fier care se pune pe roata camlui în locul unde șina este slăbită. 4 sm (Fig; dep) Om scund și gras.

tecărău (-ăi), s. m. – (Trans.) Sucitor, ceatlău, băț cu diferite întrebuințări. Mag. tekerö (Candrea; Gáldi, Dict., 262). – Der. tecări, vb. (a strînge cu un tecărău).

tecărău s.n. și s.m. (reg.) 1. (s.n.) lemn cu care se strânge funia care leagă lemnele, fânul. 2. (s.m.) om mic și bondoc.