6 definiții pentru tăiuș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂIÚȘ s. n. v. tăiș.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂIÚȘ s. v. ascuțiș, butuc, lamă, limbă, tăietor, tăiș, trunchi.

tăiuș n. tăiș; ia-ți tăiușul de plăsele AL.

TĂÍȘ, tăișuri, s. n. (Și în forma tăiuș) 1. Partea ascuțită, tăioasă a unui cuțit, a unei lame sau a altui instrument de tăiat; muchia tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile; ascuțiș. Se juca, trecînd ușor degetul de-a lungul tăișului unui cuțit. DUMITRIU, N. 183. Eu însă-aud, în noaptea ce se lasă, Șuier de piatră pe tăiș de coasă. BENIUC, V. 25. Auzit-ai ce am spus... zise spînul, arătînd lui Harap-Alb tăiușul paloșului. CREANGĂ, P. 231. Că toporul mi-i vrăjit, Cu tăiușul oțelit, Și cînd el se-ntoarce-n vînt Cad bogații la pămînt. ALECSANDRI, P. P. 42. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = remediu al cărui efect se poate întoarce împotriva aceluia care-l întrebuințează; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a omorî, a distruge complet. Va trece garnizoana sub tăișul sabiei. ALECSANDRI, T. II 32. ♦ Lovitură ascuțită. ◊ Fig. Tăișuri de vînt îl pătrundeau, apoi îl trecea un val de fierbințeală. DUMITRIU, N. 218. 2. (Rar) Lemn gros pe care se taie și se despică lemnele; tăietor. Pe tăiuș se taie lemne, Peste Nistor sar surcele (Barda). GOROVEI, C. 21. – Variantă: tăiúș s. n.

tăíș n., pl. urĭ (d. taĭ). Partea care taĭe: muchea și tăișu cuțituluĭ. – Și tăĭuș.

tăiuș s. v. ASCUȚIȘ. BUTUC. LAMĂ. LIMBĂ. TĂIETOR. TĂIȘ. TRUNCHI.

Intrare: tăiuș
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăiuș
  • tăiușul
  • tăiușu‑
plural
  • tăiușuri
  • tăiușurile
genitiv-dativ singular
  • tăiuș
  • tăiușului
plural
  • tăiușuri
  • tăiușurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)