6 definiții pentru tăbultoc (sac; -oace)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tăbultoc [At: CIHAC II, 495 / V: (reg) ~băl~, ~băltou, ~băltuc, ~bâl~, ~bât~, ~bol~, tobâl~, tob~, tomul~ sn / Pl: ~oace sn, ~toci sm / E: ns cf tăbulcă, tăbuieț] (Mol) 1 sn Sac umplut numai pe jumătate, pentru a putea fi cărat în spinare Si: (reg) tăbol. 2 sn Conținutul unui tăbultoc (1). 3 sm (Fig; dep) Persoană scundă și îndesată Si: (reg) tăbuieț (5).

TĂBULTÓC1 s. n. v. tăbîltoc.

tăbultoc n. Mold. 1. partea sacului plin de taină; 2. fig. scurt și gros. [Și tobultoc: v. tăbueț, dar de formațiune obscură].

tăbultóc n., pl. oace (dim. d. tăbol, format într’o limbă slavă din care a fost luat). Est. Tăbuĭeț. – Și tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716: tăbăltuc (tăgîrță).

TĂBÎLTÓC, tăbîltoace, s. n. (Mold.) Sac mic (care se umple numai pe jumătate pentru a putea fi cărat în spinare). Mușteriii mei cu tăbîltoacele, cinstiților drumeți, se adună mai pe sară. SADOVEANU, N. P. 141. – Variantă: tăbultóc (SADOVEANU, F. J. 434) s. n.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tăbultóc (= tăbâltoc (sac)) s. n., pl. tăbultoace

Intrare: tăbultoc (sac; -oace)
tăbultoc (sac; -oace) substantiv neutru
substantiv neutru (N20)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbultoc
  • tăbultocul
  • tăbultocu‑
plural
  • tăbultoace
  • tăbultoacele
genitiv-dativ singular
  • tăbultoc
  • tăbultocului
plural
  • tăbultoace
  • tăbultoacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)