tăbârcea sf [At: TDRG / V: (reg) ~lă / Pl: ~ele / E: tăbârcă¹ + -ea] (Reg) Unealtă ciobănească, alcătuită dintr-un par, fixat cu un capăt între bârnele stânei, având la celălalt capăt atârnată o greutate cu care se presează cașul așezat în crintă și se stoarce de zer.

tăbârceală² sf vz tăbârcea

tăbîrceá f., pl. ele (d. tăbîrcă). Trans. Stinghie c’un capăt fixat într’un părete și c’o greutate în cel-lalt și pusă pe un caș ca să-l stoarcă încet.

tăbârcea, tăbârcele, s.f. (reg.) unealtă ciobănească de presat cașul.