STEREO adj. invar. Referitor la stereofonie; cu proprietăți stereofonice. ◊ (Substantivat) Stereofonie. [Pr.: -re-o] – Din fr. stéréo.

STEREO subst., adj. invar. 1. Subst. Stereofonie. 2. Adj. invar. Referitor la stereofonie; cu proprietăți stereofonice. [Pr.: -re-o] – Din fr. stéréo.

STEREO² I. adj. inv. stereofonic. II. s. n. inv. (poligr.) stereotip (III). (< fr. stéréo)

stereo adj. inv. Stereofonic ◊ „Ministerul Comerțului Interior ne informează că, începând din acest trimestru, magazinele de specialitate vor primi și vinde aparate radioreceptor «Bucur» stereo cu care se pot recepționa și emisiunile stereo de pe programul 3.” R.l. 5 V 77 p. 5; v. și autostop (din fr. stéréo; DMC 1950; L. Seche în SCL 2/76 p. 202; FC I 25; LTR; DEX, DN3)

STEREO adj. invar. Care ține de stereofonie; bazat pe stereofonie. Înregistrare ~. [Sil. -re-o-] /<fr. stéréo

!stereo (desp. -re-o) adj. invar., adv. (discuri ~, a înregistra ~)

stereo (-re-o) adj. invar.

stereo adj. invar.

STEREO adj. invar. v. stereofonic.