stavăr sn [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 1^v/20 / E: ns cf lat stabilis] (Înv) 1 Statornicie (2). 2 (Îlav) De ~ Temeinic. 3 (Îe) A fi om de ~ A fi om pe care te poți bizui. 4 (Îae) A fi om cumsecade.

STAVĂR s. n. (Mold.) Statornicie, tărie, asiduitate. Și deaca vădzu împăratul stavărul și tăria ghidului ei, i se feace rușine și o slobodzi. DOSOFTEI, VS. Minunînd pre eparhul cu stavărul și nemutatul gîndului său. DOSOFTEI, VS. ◊ Loc. adj. De stavăr = capabil, destoinic. Cînd ... nice la un lucru nu va fi om de stavăr, ...să-l gonească și să-l scoață dentr-acel loc. PRAV. ◊ Loc. adv. De stavăr = temeinic, cu sîrguință. Foarte de stavăr invățînd. DOSOFTEI, VS. Etimologie: lat. stabilis. Cf. h a r n i c (2), s ă m ă l u i t o r.

stávăr n., pl. ere (lat. stábilis, stábile, stabil. P. v intervocalic, cp. cu avere). Vechĭ. Tărie, stabilitate (Dos.). Om de stăvăr, om stabil, statornic. – În Serbia stávor, herghelie (stavă).

stavăr s.n. (înv.) statornicie, fermitate, hotărâre, stabilitate, nestrămutare.