STAVĂR s. n. (Mold.) Statornicie, tărie, asiduitate. Și deaca vădzu împăratul stavărul și tăria ghidului ei, i se feace rușine și o slobodzi. DOSOFTEI, VS. Minunînd pre eparhul cu stavărul și nemutatul gîndului său. DOSOFTEI, VS. ◊ Loc. adj. De stavăr = capabil, destoinic. Cînd ... nice la un lucru nu va fi om de stavăr, ...să-l gonească și să-l scoață dentr-acel loc. PRAV. ◊ Loc. adv. De stavăr = temeinic, cu sîrguință. Foarte de stavăr invățînd. DOSOFTEI, VS. Etimologie: lat. stabilis. Cf. h a r n i c (2), s ă m ă l u i t o r.