sorliță sf [At: MARIAN, O. I. 178 / V: sur~, șor~, șur~ / Pl: ~țe / E: ns cf bg dal усорлица] (Orn; reg) Zăgan (Gypaëtus barbatus aureus).

sorliță f. Tr. vulturul mieilor care răpește chiar și copii (Gypaetus barbatus). [Banat șurliță: origină necunoscută].

sórliță (Trans.) și súrliță (Ban.) f., pl. e (d. surlă, pin aluz. la țipet și rudă cu bg. usorlica, un fel de șoĭm, ostro-zurlica, un fel de șoarice cu botu ascuțit, și pilo-zurlec, gărgăriță de grîne). Un fel de vultur bărbos care răpește chear meĭ și copiĭ (gypáetus barbatus), numit și ceahlăŭ, cilihoĭ și zăgan. -Și șórliță (Biblia 1819, 11, 14) și sórlă (Nț.). V. gaĭe, gripă 1 și aliet.

surliță² sf vz sorliță

șorliță sf vz sorliță

șurliță¹ sf vz sorliță

pleșuv a. 1. chel; 2. fig. gol, neacoperit: munții pleșuvi. [Slav. PLĬEȘĬVŬ]. ║ m. Zool. 1. vultur cu capul mohorît, se nutrește cu mortăciuni (Vultur fulvus); 2. (răpitor de miei), vultur care răpește nu numai miei, ci și copii (Gypaetos barbatus): el se numia în vechime zagan, azi în Mold. (Buc.) ceahlău și în Tr. sorliță.

șurliță f. V. sorliță.

surlíță, V. sorliță.

șórliță, V. sorliță.

sorliță, sorlițe, s.f. (reg.) specie de vultur; zăgan, vulturul mieilor.