solac sm [At: SIMION DASC, LET. 109 / V: (îvr) selat (S și: sellat / Pl: selați) / S și: solak / Pl: ~aci, ~achi / E: tc solak, ngr σέλακος] Arcaș pedestru care făcea parte din grupul de ieniceri ai corpului de gardă al sultanului, însoțindu-l pe acesta la ceremonii, la alaiuri etc.

SOLAC s. m. (Mold.) Arcaș pedestru din grupul de ieniceri ai corpului de gardă al sultanului. După aceștia ... merg selații, carii poartă arcele pre umăr. URECHE. După ianiceri venea solacii cu arce, ce poartă șilice sau cauce în cap. M. COSTIN. Numai ce am văzut un solac împărătesc si îm zice cum că mă cheamă Muctifel împăratul. H 1771, 92^v; cf, N. COSTIN. Variante: selat (URECHE). Etimologie: tc. solak.

solác m. (turc. solak stîngacĭ). Vechĭ. Soldat dintr’un corp de 400 de ienicerĭ, arcașĭ aĭ gardeĭ imperiale, dintre care 60, cu șefiĭ lor, mergeaŭ lîngă calu sultanuluĭ la alaĭurĭ. – Și selát (după ngr.).

selat sm vz solac

SELAT s.m. v. solac.

solac, solaci și solachi, s.m. (înv.) arcaș pedestru din grupul de ieniceri ai corpului de gardă al sultanului, însoțindu-l pe acesta la ceremonii, la alaiuri etc.