SMUCIT², -Ă, smuciți, -te, adj. 1. (În sintagme și expr.) Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit (pe un ton aspru și repezit). A fi smucit la vorbă = a vorbi iute, repezit (și împiedicat). 2. (Fam.) Trăsnit, țicnit, nebun. [Var.: (pop.) smuncit, -ă, smâncit, -ă adj.] – V. smuci.

smucit², ~ă [At: PONTBRIAT / V: ~unc~, zmuncit, (înv) smâcit, (reg) smâncit, zmâcit / Pl: ~iți, ~e / E: smuci] 1 a Care este tras cu putere (pentru a fi deplasat din locul în care se află). 2-3 a, av (D. mișcări, gesturi) (Care este făcut) în mod brusc, repezit și cu forță. 4 a (Reg; d. cuvinte) Care este pronunțat repezit și în grabă. 5-6 a, av (Reg; pex; d. oameni) (Care vorbește) repezit, răstit și împiedicat. 7 a (Reg; d. femei) Care lucrează repede și, de obicei, prost. 8 a (Îrg) Nebun.

SMUCIT², -Ă, smuciți, -te, adj. 1. (În sintagme și expr.) Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit (pe un ton aspru și repezit). A fi smucit la vorbă = a vorbi iute, repezit (și împiedicat). 2. (Fam.) Trăsnit, țicnit, nebun. [Var.: (pop.) smuncit, -ă, smâncit, -ă adj.] – V. smuci.

SMUCIT, -Ă, smuciți, -te, adj. (Și în forma smuncit) Tras cu putere (spre a fi smuls, scos, urnit dintr-un loc); mișcat brusc încolo și încoace. În legănarea smuncită a arcurilor încercam să ațipesc. C. PETRESCU, S. 78. ◊ (Adverbial) Am înțeles... răspunse gîdele inălțînd ochii holbați de deasupra păcătosului, pe care-l răsucea și-l fereca, smuncit și cu grabă. SADOVEANU, Z. C. 131. ◊ Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit, repezit. (Despre oameni) Smucit la vorbă = care vorbește iute, repezit. [Părintele Timoftei] îi smuncit la vorbă, cam gîngav și bolborosește. SADOVEANU, F. J. 109. – Variante: smuncit, -ă, smîncit, -ă (V. ROM. februarie 1952, 105) adj.

SMÂNCIT, -Ă adj. v. smucit².

smâcit, ~ă a vz smucit²

smâncit, ~ă a vz smucit²

smuncit, ~ă a vz smucit²

zmâcit, ~ă a vz smucit²

zmuncit, ~ă a vz smucit²

zmîcit, -ă adj. v. smucit².

SMÂNCIT, -Ă adj. v. smucit².

SMÎNCIT, -Ă adj. v. smucit.

SMUNCIT, -Ă adj. v. smucit.

zmucít (vest) și zmuncít (est), -ă adj. Fig. Răpezit, sacadat: vorbă zmuncită. Răpezit, cu mișcărĭ bruște: om zmuncit. – Și zmî(n)cit.

SMUCIT adj. v. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu.

smucit adj. v. AIUREA. AIURIT. BEZMETIC. DESCREIERAT. NEBUN. SMINTIT ȚICNIT. ZĂNATIC. ZĂPĂCIT. ZURLIU.

smucit, -ă, smuciți, -te adj. 1. nebun, dement 2. impulsiv