dexonline

sl- și zlămăcuĭésc v. tr. (d. zlamac). Mold. Prefac în zlamac. Fig. Iron. Bat, pisagesc, storonesc.

zlămăcuĭésc, V. slămăcuĭesc.

Intrare: slămăcui

verb (VT408)		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) slămăcui	slămăcuire	slămăcuit slămăcuitu‑	slămăcuind slămăcuindu‑	singular	plural
		(a) slămăcui	slămăcuire	slămăcuit slămăcuitu‑	slămăcuind slămăcuindu‑	slămăcuiește	slămăcuiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	slămăcuiesc	(să) slămăcuiesc	slămăcuiam	slămăcuii	slămăcuisem
	a II-a (tu)	slămăcuiești	(să) slămăcuiești	slămăcuiai	slămăcuiși	slămăcuiseși
	a III-a (el, ea)	slămăcuiește	(să) slămăcuiască	slămăcuia	slămăcui	slămăcuise
plural	I (noi)	slămăcuim	(să) slămăcuim	slămăcuiam	slămăcuirăm	slămăcuiserăm slămăcuisem
	a II-a (voi)	slămăcuiți	(să) slămăcuiți	slămăcuiați	slămăcuirăți	slămăcuiserăți slămăcuiseți
	a III-a (ei, ele)	slămăcuiesc	(să) slămăcuiască	slămăcuiau	slămăcuiră	slămăcuiseră

verb (VT408)		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) zlămăcui	zlămăcuire	zlămăcuit zlămăcuitu‑	zlămăcuind zlămăcuindu‑	singular	plural
		(a) zlămăcui	zlămăcuire	zlămăcuit zlămăcuitu‑	zlămăcuind zlămăcuindu‑	zlămăcuiește	zlămăcuiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	zlămăcuiesc	(să) zlămăcuiesc	zlămăcuiam	zlămăcuii	zlămăcuisem
	a II-a (tu)	zlămăcuiești	(să) zlămăcuiești	zlămăcuiai	zlămăcuiși	zlămăcuiseși
	a III-a (el, ea)	zlămăcuiește	(să) zlămăcuiască	zlămăcuia	zlămăcui	zlămăcuise
plural	I (noi)	zlămăcuim	(să) zlămăcuim	zlămăcuiam	zlămăcuirăm	zlămăcuiserăm zlămăcuisem
	a II-a (voi)	zlămăcuiți	(să) zlămăcuiți	zlămăcuiați	zlămăcuirăți	zlămăcuiserăți zlămăcuiseți
	a III-a (ei, ele)	zlămăcuiesc	(să) zlămăcuiască	zlămăcuiau	zlămăcuiră	zlămăcuiseră

* formă nerecomandată sau greșită – (arată)

* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)