simceà, sîmcel- V. sîmcea.

sămcea f. 1. tăișul cuțitului la vârf; 2. tăiș: sămceaua fusului; 3. Tr. cuțitaș cu plăsele și cu mănerul de lemn. [Lat. *SENTICELLA, din SENTIS, ghimpe, spin (de unde înțepător, tăios)].

sămceá V. sîmcea.

sîmceá f., pl. ele (cp. cu lat *senticella, dim. d. sentis, tufă de spinĭ, și cu rom. zimțea). Vechĭ. Vîrf (de băt, de săgeată, de munte). Fig. Capăt, sfîrșit: simceaŭa învățăturiĭ (Și simicea). Azĭ Mold. (sîmicea). Partea fusuluĭ pe care o țiĭ în mînă. Lama cuțituluĭ. Cuțit cizmăresc de tăĭat pelea. Trans. Briceag, cuțitaș, lanțetă (La Vicĭu sămcea). Olt. Pl. Zorĭ: simcelele zileĭ.

SIMCEA, simcele, s. f. Nuia, vargă, vergea, bețișor. (din smîc¹, prob. cu înțelesul de bază de (ramură) smulsă, cf. fișcă)

SIMCEA s. f. v. sîmcea.

sămcea s.f. (reg.) 1. tăișul cuțitului la vârf. 2. cuțitaș cu plăsele de lemn pentru lăsat sânge la animalele bolnave.