sfârticătură sf [At: BENIUC, M. C. I, 103 / V: ~tec~ / Pl: ~ri / E: sfârtica + -ătură] 1-2 (Rar) Obiect de îmbrăcăminte, țesătură, hârtie etc. care este transformat în fâșii (prin smulgere), sau care este distrus prin îmbucățire, tăiere etc. Si: ruptură, spintecătură. 3 Sfâșietură (2). 4 (Reg) Semn făcut la urechile oilor.

sfârtecătură sf vz sfârticătură