scârlionț sm [At: TDRG / P: ~li-onț / V: (reg) ~lăonț, ~lăunț, zgârlăunte, zgâr~ / E: s- + cârlionț] 1 (Pop) Cârlionț (1). 2 (Olt; îf scărlăunț) Fiecare dintre capetele scândurilor ce încheie cele două laturi ale unei cișmele.

scărlăunț sm vz scârlionț

scârlăonț sm vz scârlionț

zgârlăunte sm vz scârlionț

zgârlionț sm vz scârlionț

cîrliónț m. (din cîrligonț, d. cîrlig. V. cîrlibonț). Cĭuf orĭ moț încovoĭat, ca zulufiĭ, saŭ ca percĭuniĭ (V. buclă). Penele cele încovoĭate de deasupra coadeĭ rățoĭuluĭ. Ĭal. Br. Cĭorpac, chipceag (forma ca laba gîșteĭ). – Și scîrlionț. În Vc. scărlăunț, în Meh. (s)cărlăonț.

scărlăúnț V. cîrlionț.

scîrliónț V. cîrlionț.

SCÂRLIONȚ s. v. buclă, cârlionț, inel, ondulație, ondulă, val, zuluf.

scîrlionț s. v. BUCLĂ. CÎRLIONȚ. CREȚ. INEL. ONDULAȚIE. ONDULĂ. VAL. ZULUF.

scârlionț, scârlionți, s.m. 1. (pop.) cârlionț, buclă, creț. 2. (reg.; în forma: scărlăunț) fiecare dintre capetele blănilor ce încheie cele două laturi ale unei cișmele.