scruntărire sf [At: URICARIUL, I. 395 / Pl: ~ri / E: scruntări] (Înv) 1 Zvântare (după ploaie). 2 (Ccr) Scruntar (1).

scruntár n., pl. e (cp. cu scrunțar, grind, crint, scrîntesc, prund, cu got. gruntu-, germ. grund, teren, fond, grunt, și cu litv. krântas, mal rîpos). Vechĭ. Loc nisipos, banc de nisip. Azĭ. Mold. ș. a. Insulă, ostrov, grind, prund: gîrle printre scruntare (Sadov. VR. 1922, 11, 164), năboirea apelor care cuprinseră tot scruntaru (Sov. 194), jălindu-șĭ bărbatu, rămas în scruntaru moriĭ (199). – Vechĭ și scruntărire. V. banc.

scruntărire, scruntăriri, s.f. (înv.) zvântare după ploaie.