schilă¹ sf [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 72 / Pl: ~le / E: ngr σκύλα] (Reg; dep) Javră.

schílă V. șcheie.

schilă (-le), s. f. – Cîine, cățel. Ngr. σϰύλα „cățea” (Bogrea, Dacor., I, 267; Graur, BL, IV, 114). Cuvînt rar, neînregistrat în dicționare. Legătura cu (s)chelălăi „a lătra”, propusă de autorii citați, este improbabilă.

SCHILĂ s. v. cotarlă, javră, jigodie, potaie.

schilă s. v. COTARLĂ. JAVRĂ. JIGODIE. POTAIE.