savant, ~ă [At: SIS (1859), 6¹/30 / Pl: ~nți, ~e / E: fr savant] 1-2 smf, a (Persoană) care posedă cunoștințe temeinice și vaste într-unul sau în mai multe domenii ale cunoașterii, îndeosebi ale științei. 3-4 smf, a (Persoană) care creează în domeniul științei Si: erudit, învățat. 5 a (D. manifestările, creațiile etc. oamenilor) Care denotă multă știință, erudiție. 6 a (D. manifestările, creațiile etc. oamenilor) Care denotă mult rafinament, multă artă, pricepere, iscusință etc. 7 a (D. lucrări științifice, artistice) Care este făcut după legile științei sau ale artei, conținând date valoroase din aceste domenii. 8 a (D. organizații, colectivități, adunări) Format din savanți (1). 9 a (Pex) Inaccesibil maselor, publicului larg. 10 a (D. cuvinte, construcții ale limbii) Care este împrumutat (recent) din greacă sau din latină ori care este format din elemente grecești sau latinești. 11 a (Pex; d. cuvinte) Care este folosit de oameni instruiți Si: livresc. 12 a (D. cuvinte, construcții ale limbii) Care are la bază limbile și cultura clasică greco-latinică. 13 a (D. cuvinte, construcții ale limbii) Care provine din limbile și cultura clasică greco-latinică. 14 a (D. cuvinte, construcții ale limbii; îoc popular, folcloric) Cult (5). 15 a (D. creații literare) Care este inspirat din cultura clasică sau cultă. 16 a (D. creații literare) Care folosește forme și procedee prozodice clasice sau culte. 17 a (D. unele limbi) Care este folosit (de specialiști) ca limbă de cultură.

SAVANT², -Ă, savanți, -te, s. m. și f. Persoană cu vaste și aprofundate cunoștințe în una sau în mai multe ramuri ale științei, creator în domeniul științei. V. erudit. Vezi dincolo, la geam, savantul Privește-adînc în depărtări. Acolo poate se-nfiripă Un nou sistem de irigări. FRUNZĂ, Z. 43. Îl vizitau cei mai iluștri savanți ai lumii. CAMIL PETRESCU, T. II 212.

SAVANT, -Ă adj. Cu cunoștințe vaste și profunde; (foarte) învățat; erudit. ♦ Care arată multă erudiție. // s.m. și f. Învățat, om de știință. [< fr. savant < savoir – a ști].

SAVANT, -Ă I. adj., s. m. f. (om de știință) cu cunoștințe vaste și profunde; erudit. II. adj. 1. care denotă multă erudiție. 2. (lingv.; despre cuvinte, construcții) împrumutat (recent) din greacă sau latină; format din elemente grecești sau latinești; (p. ext.) folosit de oamenii instruiți, livresc. ◊ care are la bază limbile și cultura greco-latină; cult. ◊ (despre limbi) folosit ca limbă de cultură. (< fr. savant)

femeie-savant s. f. Femeie care creează în domeniul științei ◊ „Când în marile laboratoare ale științei o femeie-savant își face apariția, nu mai surprinde pe nimeni.” Sc. 7 III 78 p. 1 (din femeie + savant)

SAVANT¹ ~ta ( ~ți, ~te) m. și f. Persoană specializată în cercetări științifice, având cunoștințe vaste într-un anumit domeniu; învățat. /<fr. savant

* savánt, -ă s. (fr. savant, Știutor, un vechĭ part. prezent d, savoir, a ști). Învățat, erudit, plin de știință: savanțiĭ Eŭropeĭ. Adj. Erudit: un profesor savant. Făcut de un savant: operă savantă. Compus din savanțĭ: societate savantă.

savant adj. m., s. m., pl. savanți; adj. f., s. f. savantă, pl. savante

savant adj. m., s. m., pl. savanți; adj. f., s. f. savantă, pl. savante

SAVANT s., adj. 1. s. v. învățat. 2. adj. v. învățat. 3. adj. v. livresc. 4. adj. v. rafinat.

SAVANT s., adj. 1. s. cărturar, erudit, învățat, (înv.) diac, (grecism înv.) sofologiotatos. (Un ~ celebru.) 2. adj. citit, erudit, învățat, (livr.) doct, (livr. rar) sapient, (pop.) știut, (înv. și reg.) pricopsit, știutor. (Un om ~.) 3. adj. cărturăresc, cult, livresc. (Formație lexicală ~.) 4. adj. rafinat. (O ~ mînuire a efectelor sonore.)