sandal¹ sn [At: HERODOT (1645), 270 / V: za~ / Pl: ~e, ~uri / E: tc sandal] (Îrg) Luntre lungă pentu transportul mărfurilor (la turci).

SANDAL³, sandale, s. n. (Învechit și popular) Luntre lungă pentru transportat mărfuri. Carcă-mi-se-ncarcă Două-trei sandale, Nouă-galioane. TEODORESCU, P. P. 643. Șepte bolozale Și șepte sandale Descarc la zamboale. ALECSANDRI, P. P. 116.

SANDAL¹ s.n. (Mold., ȚR) Luntre lungă pentru transportat mărfuri (la turci). A: Au alergat cu sandalurile si i-au luat în galioane. IM 1754, 127^v. B: cf. IM 1730, 180^v, 181^r. Etimologie: tc. sandal „luntre”.

sandal n. 1. arbore din India cu lemnul mirositor: vâsle de sandal AL.; 2. un fel de luntre lungă (în cântecele populare): șepte bolozale și șepte sandale POP. [Turc. SANDAL].

1) sandál m., pl. ĭ (ngr. sandali, d. vgr. sandalion și sandalon; lat. sandalium, it. sandalo, fr. germ. sandale f.). Un fel de încălțăminte compusă dintr’o talpă legată de picĭor cu curele (La vechiĭ Grecĭ și Romanĭ purtaŭ sandalĭ maĭ mult femeile, ĭar astăzĭ ĭi poartă unele ordine religioase catolice). – Și sandálă f., pl. e (după fr.). V. opincă.

3) sandál n., pl. e și urĭ (turc. sandâl, șalupă, luntre mare). Vechĭ. Azĭ Olt. Un fel de luntre mare și lungă: șapte bolozale și șapte sandale (P.P.). v. galion.

sandal (-le), s. n. – Barcă. Tc. (arab.) sandal (Șeineanu, II, 313), cf. ngr. σανδάλι, bg., sb., rus. sandal.

sandal¹, sandale și sandaluri, s.n. (înv. și reg.) luntre lungă pentru transportat mărfuri (la turci).