7 definiții pentru săritoare (persoană)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor.

săritor, ~oare [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~i, ~oare / E: sărit2 + -tor] 1 a Care sare2 (1). 2 a (Îe) ~ în ochi Absolut evident Si: frapant. 3 smf (Spc) Persoană care practică probe de sărituri în diverse ramuri sportive. 4 smf (Spc; înv) Acrobat. 5 sf (Pop) Cascadă (1). 6 sf (Lpl) Familie de insecte din ordinul ortopterelor care au picioarele din urmă adaptate pentru sărit1. 7 sf (Lsg) Insectă care face parte din familia săritoarelor (6). 8 sm (Ent; reg; spc) Cosaș (5). 9 sf (Îvr; lpl) Ordin de mamifere care au caracteristica de a sări2. 10 sf (Buc; Mol) Parte a lăptocului morii de lângă roată, mai înclinată decât restul lăptocului Si: (reg) sărită2 (9). 11 sf (Reg) Ultima porțiune a ulucului pe care sunt coborâte lemnele, din munte, puțin ridicată în sus, de unde acestea cad în tason făcând un salt2 prin aer Si: (reg) sărită2 (10). 12 sf (Reg) Săritură (1). 13 sfn (Pop) Pârleaz. 14 sf Loc în care o potecă de munte se întrerupe brusc și se continuă la alt nivel. 15 sf (Reg) Piatră mare, așezată în drum care trebuie sărită pentru a putea trece drumul. 16 a (D. lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. 17 a (Asr; d. ape) Care țâșnește în sus (din pământ). 18 a (Îs) Fântână ~ Fântână arteziană. 19 a (D. oameni) Care se grăbește, care se repede (să facă ceva). 20 a (D. oameni) Care intervine grabnic într-o acțiune. 21 a (D. oameni) Care e gata să ajute pe cineva Si: îndatoritor, serviabil. 22 a (Spc; înv) Care se repede la cineva, cu dușmănie, atacându-l. 23 sf (Mun; Olt) Joc de copii nedefinit mai de aproape.

SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine grabnic într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. Subst. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor.

SĂRITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) și substantival Care sare. 2) fig. (despre persoane) Care este totdeauna gata să ajute pe cineva; care vine în ajutor. /a sări + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: săritoare (persoană)
săritoare2 (pl. -e) substantiv feminin admite vocativul
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • săritoare
  • săritoarea
plural
  • săritoare
  • săritoarele
genitiv-dativ singular
  • săritoare
  • săritoarei
plural
  • săritoare
  • săritoarelor
vocativ singular
  • săritoare
  • săritoareo
plural
  • săritoarelor

săritor, -oare (persoană) săritoare

  • 1. Sportiv care participă la probe de sărituri.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: acrobat, -ă

etimologie:

  • Sări + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09