săbău sm [At: ANON. CAR / V: sab~, saboi, sabou, sebeu / Pl: ~ăi / E: mg szabó] (Reg) 1 Croitor (1). 2 Cojocar. 3 Blănar (1).

SĂBĂU, săbăi, s. m. (Reg.) Croitor. – Magh. szabó.

săbăŭ m. (ung. szabo). Trans. P.P. Croitor.

sabău sm vz săbău

saboi sm vz săbău

sabou sm vz săbău

sebeu sm vz săbău

săbău (-ăi), s. m. – (Trans., Banat) Croitor. Mag. szabó (Tiktin; Gáldi, Dict., 155).

SĂBĂU s. v. blănar, cojocar, croitor.

săbău s. v. BLĂNAR. COJOCAR. CROITOR.

SĂBĂU s. m. (Ban.) Croitor. Sĕbĕu. Sarlor. AC, 367.Sartor. Ssaboul. Szabo. LEX. MARS., 244. Variante: sabou (LEX. MARS., 244). Etimologie: magh. szabó. Vezi și săbăiesc.

SABOU s. m. v. săbău.

sabău, s.m. – (reg.) Croitor: „Că am haine la sabău, / Să n-ajung să le port eu” (Papahagi, 1925: 251). ♦ (onom.) Sabău, Sabau, Sabo, Sabou, nume de familie frecvent în zona Recea, Cicârlău, Ilba (2.491 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. szabó „croitor” (Scriban, DLRM, MDA).