2 definiții pentru răzlușire
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
răzlușésc (mă) v. refl. (sîrb. razlučiti, nsl. -lociti, – bg. -lyčym, rus. -lučati, -luciti, a separa, a depărta). Vechĭ. Mă despart, mă răzbește, părăsesc.
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
RĂZLUȘI, răzlușesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se despărți, a se separa. (din sl. razlučiti)
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de tavi
- acțiuni
Intrare: răzlușire
răzlușire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||