REPLICARE s. f. (Genet.) Duplicare a unei molecule sau a unui agregat de molecule prin copierea structurii unei molecule preexistente de același fel. – V. replica.

replicare sf [At: MDA ms / Pl: ~cări / E: replica] 1-2 Ripostă (1, 3).

REPLICARE s. f. 1. acțiunea de a replica. 2. dublare prin copiere după o formă preexistentă. 3. (biol.) proces complex prin care se asigură sinteza macromoleculelor ce dețin codificată informația ereditară. (< replica)

+replicare (desp. re-pli-) s. f., g.-d. art. replicării; pl. replicări

replicare s. f., g.-d. art. replicării, pl. replicări

REPLICÁRE (< fr.) s. f. (GENET.) Proces prin care o moleculă de ADN servește drept matriță pentru sinteza unei molecule noi, identică cu prima. Prin ruperea punților de hidrogen dintre bazele azotate, macromolecula de ADN se separă în cele două catene complementare; nucleotidele libere din citoplasmă se atașează pe bază de complementaritate la catenele vechi, rezultând două molecule de ADN bicatenar, fiecare cu câte o catenă veche (care a avut rolul de model) și una nou sintetizată (replicație semiconservativă). În felul acesta se asigură o sinteză foarte fidelă, moleculele fiice fiind identice cu molecula mamă. În procesul de r. intervin numeroase enzime (ADN – polimeraze, ligoze etc.) ♦ R. conservativă = ipoteză, astăzi abandonată, conform căreia moleculele de ADN inițiază procesul de r. fără să se separe în catene complementare.