12 definiții pentru răsărit (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

răsărit2, ~ă [At: CORESI, PS. 442/9 / S și: res~ / Pl: ~iți, ~e / E: răsări1] 1 a (D. plante) Care a încolțit, apărându-i vârful deasupra pământului. 2-3 (Înv) smf, a (Cel) care s-a ivit. 4 a (Adesea la comparativ) Care depășește un anumit nivel. 5 a (Adesea la comparativ) Care iese în evidență. 6 a Care depășește măsura comună Si: deosebit (4). 7 a (D. copii) Care a mai crescut (față de alți copii).

RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. – V. răsări.

RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a ieșit din pământ; încolțit2. ♦ (Despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puțin) decât alți copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; fig. mai deosebit, mai de seamă; valoros. – V. răsări.

RĂSĂRÍT2, -Ă, răsăriți, -te, adj. 1. (Despre plante) Încolțit și ieșit deasupra pămîntului. (Fig.) Un alt soldat mai zdravăn, bine legat, cu mustața răsărită, se apropiase. BART, S. M. 66. 2. (Despre copii, de obicei cu stabilirea unei comparații) Care s-a dezvoltat ca înălțime, ca vîrstă, care a crescut (mai) mare. Una, mai răsărită, îl recunoscu totuși și începu să strige spre grădină, mai mult uimită decît bucuroasă. CAMIL PETRESCU, O. II 80. Cîte fete răsărite, Toate-mi par flori înflorite. ALECSANDRI, P. P. 337. 3. Care depășește măsura comună, deosebit, de seamă, valoros. Mai fiece gospodărie din cele ascunse printre duzi în jurul răscrucii, cele mai răsărite din sat, aveau cîte cinci-șase vaci. CAMIL PETRESCU, O. I 16. Cîrciuma nu era mai răsărită ca alte case din sat. REBREANU, I 32.

răsărit a. 1. ieșit din pământ: flori răsărite; 2. înalt de stat: boi din cei mai răsăriți ISP.; 3. în relief: chipuri răsărite OD. ║ n. 1. momentul când un astru apare la orizont: dela răsărit până la asfințit; 2. partea cerului unde soarele se ridică d’asupra orizontului (ca punct cardinal): răsăritul și apusul.

răsărít, -ă adj. (d. răsar). Ĭeșit din pămînt (vorbind de plante): orz răsărit. În relief, rîdicat (nu săpat): chip răsărit. Fig. Maĭ înalt, destul de înalt: un băĭat răsărit. S. n., pl. urĭ. Timpu cînd răsare (apare) soarele saŭ alte astre: de la răsărit pînă la apus. Locu de unde răsare soarele (orientu, estu): spre răsărit. Țările din partea din spre care răsare soarele: treĭ craĭ de la răsărit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răsărít (faptul de a răsări, punct cardinal, moment al zilei) s. n., pl. răsăríturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂSĂRÍT adj. (BOT.) germinat, încolțit. (Plantă ~.)

RĂSĂRÍT adj. v. crescut, dezvoltat, măricel, mărișor.

răsărit adj. v. CRESCUT. DEZVOLTAT. MĂRICEL. MĂRIȘOR.

RĂSĂRIT adj. (BOT.) germinat, încolțit. (Plantă ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IMPERIUL BIZANTIN (IMPERIUL ROMAN DE RĂSĂRIT), stat creat prin împărțirea definitivă a Imp. Roman la moartea lui Theodosie cel Mare (395) între cei doi fii ai săi, Arcadiu (Răsărit) și Honoriu (în Apus). Capitala la Bizanț (Constantinopol), de unde și denumirea. S-a menținut până în 1453 (căderea Constantinopolului sub turci). În perioada de maximă expansiune a cuprins hotarele sale actualul teritoriu al Turciei, Georgiei, Armeniei, Siriei, Iordaniei, Libanului, Israelului, Egiptului, precum și țărmul de N al Africii, S Pen. Iberice, ins. Mallorca, Corsica, Sardinia, Sicilia, Pen. Italică, Albania, Iugoslavia, Bulgaria, SE României (Dobrogea), Grecia și Cipru. Iustinian I (527-565), considerându-se continuatorul împăraților romani, a încercat să restabilească vechiul imperiu, cucerind Africa de Nord (533-534), Pen. Italică (535-555) și SE Spaniei (554), și să refacă unitatea lumii mediteraneene. După îndelungatele războaie cu persanii, începând cu sec. 7, I.B. se confruntă cu intensificarea atacurilor slavilor, bulgarilor și, în special, cu ale arabilor, care au cucerit Mesopotamia, Siria, Palestina și Egiptul. În se.c 8-9 I.B. a fost zguduit de lupta dintre iconoclaști și iconoduli. Procesul de destrămare a obștilor și transformare a membrilor acestora în șerbi (perieci) de către marii proprietari funciari (dinații), tendință temporar stăvilită de politica împăraților din dinastia macedoneană, s-a accentuat, astfel că în sec. 9-11 marea proprietate de pământ a devenit dominantă. În această perioadă au avut loc numeroase mișcări sociale sau erezii, ca aceea a pavlicienilor (sec. 7-9). Vasile II Bulgaroctonul a recucerit Bulgaria (1018), care a rămas în stăpânirea I.B. până în 1185-1186 (când s-a eliberat, ca urmare a răscoalei conduse de frații vlahi Asan și Petru), i-a învins pe arabi și a dat Imperiului cea mai mare extensiune. Din sec. 11, I.B. a intrat în perioada fărâmițării feudale și a luptelor dintre marii seniori, care au dus la slăbirea sa considerabilă. Spre sfârșitul sec. 11, a fost pierdută aproape întreaga Asie Mică, cucerită de turcii selgiucizi, iar ultimele posesiuni din S Italiei au fost cucerite de normanzi (1071). În sec. 12, a cunoscut un reviriment temporar. Conflictele cu Occidentul și Marea Schismă (1054) dintre Biserica catolică și cea ortodoxă au dus la cucerirea Constantinopolului (1204) de către participanții la a patra cruciadă (1202-1204), ajutați de venețieni, și la crearea Imperiului latin de Constantinopol (1204-1261). În terit. necucerite de cruciați s-au pus bazele Despotatului de Epir, ale Imp. de Trapezunt și ale Imp. de la Niceea. În 1261, împăratul de la Niceea, Mihail VIII Paleologul, a restabilit unitatea I.B. În condițiile dezbinărilor interne, turcii otomani au început, la mijlocul sec. 14, campaniile de cucerire. După îndelungate lupte, Constantinopolul (1453), Peloponesul (1460) și Trapezuntul (1461) au fost cucerite de otomani. O parte din terit. românesc s-a aflat sub autoritatea I.B. până la mijlocul sec. 14. V. bizantin, artă ~.

IMPERIUL ROMAN DE RĂSĂRIT v. Imperiul Bizantin.

Intrare: răsărit (adj.)
răsărit (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răsărit
  • răsăritul
  • răsăritu‑
  • răsări
  • răsărita
plural
  • răsăriți
  • răsăriții
  • răsărite
  • răsăritele
genitiv-dativ singular
  • răsărit
  • răsăritului
  • răsărite
  • răsăritei
plural
  • răsăriți
  • răsăriților
  • răsărite
  • răsăritelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)