6 definiții pentru râncăi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

râncăi [At: LB / V: răn~, ~ngăi, ~coi, run~ / Pzi: 3 ~ește / E: răncău] (Reg) 1-2 vir (D. boi, tauri) A (se) boncălui. 3 vi (D. oameni) A plânge. 4 vr (De oameni; îf râncoi) A deveni neliniștit. corectată


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RÂNCĂÍ vb. v. boncăi, boncălui, mugi, rage, zbiera.

rîncăi vb. v. BONCĂI. BONCĂLUI. MUGI. RAGE. ZBIERA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rîncăí (-ăésc, -ít), vb. – A mugi, a boncălui. – Var. rîncălui. Sl., cf. sb. rakati „a mugi”. Der. de la rîncău, rîncaci (Candrea) este improbabilă. Var. a fost tratată expresiv, cf. boncălui.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

râncăí, pers. 3 sg. râncăiéște, vb. IV (reg.) 1. a boncălui (taurul). 2. (despre oameni) a se agita.

Intrare: râncăi
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • râncăi
  • râncăire
  • râncăit
  • râncăitu‑
  • râncăind
  • râncăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • râncăiește
(să)
  • râncăiască
  • râncăia
  • râncăi
  • râncăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • râncăiesc
(să)
  • râncăiască
  • râncăiau
  • râncăi
  • râncăiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)