păuză sf [At: PAMFILE, A. R. 169 / Pl: ~ze / E: nct cf panză, păianjăn] (Reg) 1 Păușă. 2 (Mun) Un fel de jalon pentru îndreptarea hotarelor. 3 (Olt; Mun) Sperietoare de păsări.

păúză f., pl. e (cp. cu pavăză). Vest. Crăngar (care poate fi și o simplă prăjină pusă ca vîntu să nu risipească claĭa). Cĭuhă, sperietoare de păsărĭ.

crăngar n., pl. e (d. creangă, ca frunzar, umbrar d. frunză, umbră). Mold. Apărătoare de crăngĭ pe un stog ca să nu-l risipească vîntu. – În vest păuză.

păuză (-ze), s. f. – Par, prăjină. – Var. (Olt.) păuș, (Mold.) pazie. Sb. *pauz, cf. pauznica „șipcă, leaț”, sl. ąza „legătură”. În Munt. și Olt.

PĂUZĂ s. v. momâie, sperietoare.

păuză s. v. MOMÎIE. SPERIETOARE.

păuză, păuze, s.f. (reg.) 1. fiecare dintre prăjinile care, legate împreună la unul dintre capete, se așază pe vârful stogului de fân sau pe acoperișurile din paie; martac. 2. momâie, sperietoare (de păsări).