pătuleț¹ sn [At: POLIZU / Pl: ~e / E: pătul¹ + -eț] 1-22 (Reg; șhp) Pătulaș (1-22).

pătuleț² sn [At: POLIZU / Pl: ~e / E: pat¹ + -uleț] (Rar) 1-2 (Șhp) Pătuț (1-4). 3-4 (Spc) Pătuț (5-6).

PĂTULEȚ, pătulețe, s. n. (Rar) Pătuț.

PĂTULEȚ, pătulețe, s. n. (Rar) Pătuț. – Din pat + suf. -ul-eț.

pătuleț n., pl. e. Pat mic.

1) pat n., pl. urĭ (mgr. pátos, paviment, d. pató, calc. V. patos 1, peripatetic, punte). Culcuș, așternut pe care te culcĭ ca să dormĭ: pat de fîn. Mobilă de lemn saŭ de fer (crivat) pe care puĭ așternutu și te culcĭ. Targă (Vest). Patu puștiĭ, lemnu pe care se sprijină țeava. Patu războĭuluĭ (de țesut), cadru pe care e așezat el. Patu rîuluĭ, albia rîuluĭ. A cădea bolnav la pat, a te culca în pat din cauza boaleĭ: a căzut la pat, e bolban la pat. A dormi în pat, a dormi de-a binele, (învălit). A dormi pe pat, a dormi numaĭ culcat pe așternut, neînvălit și pe puțin timp. – Dim. păteac n., pl. ece (ca drumeac, rădeac, sfredeleac), pătișór, pl. oare; pătuc, -él, pătuț, pătuleț, pl. e; pătucean, păticean, pătcean, pl. ene.

PĂTULEȚ s. v. pătuc, pătuț.

pătuleț s. v. PĂTUC. PĂTUȚ.