pârlui vta [At: KLEIN, D. 148 / V: ~lăi, ~loi / Pzi: pârlui, ~esc / E: mg parol „a fierbe ceva înnăbușit”] 1-2 (Reg; c. i. rufe, fire de cânepă etc.) A fierbe, a opări cu leșie (pentru a spăla sau) pentru a albi Si: (înv) a pârlălui.

pârlăi v vz pârlui

pârloi v vz pârlui

pîrluĭésc v. tr. (ung. párlani). Trans. Opăresc (rufele îm pîrlăŭ).

pîrlui (-uiesc, -it), vb. – (Trans.) A muia rufele înainte de spălat. – Var. pîrloi. Mag. parlani (Candrea). – Der. pîrlău, s. n. (ciubăr de rufe), din mag. párló (Gáldi, Dict., 148); pîrnaie, s. f. (butoi, oală mare; Arg., închisoare, pușcărie; varietate de struguri), în loc de pîrlaie, pl. cuvîntului anterior (după ipoteza improbabilă a lui Diculescu, Elementele, 450, în loc de *părănaie, din gr. πελινάλιον < πελίνη „butoi”, și ultimul sens din gr. *περϰναλέα < περϰνός „albastru-închis”; după Scriban, din sb. parni „de abur”.