PURICARIȚĂ, puricarițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule și având miros neplăcut; puricică (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -ariță.

PURICARIȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina erectă păroasă, de culoare cenușie, și cu flori galbene, urât mirositoare, dispuse în capitule, care crește prin locuri umede; iarba-puricelui. /purice + suf. ~ariță

puricariță s. f., g.-d. art. puricariței; pl. puricarițe

PURICARIȚĂ s. (BOT.; Pulicaria vulgaris) (reg.) puricică, puricioasă, rozovă, iarba-puricelui.