puță sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~țe / E: ml praeputium] 1 (Pop) Penis la copii și la unele animale mici Si: (trv) pulică (2). 2 (Pfm; pex) Organ sexual la copil. 3-4 (Pfm; șdp) Penis (mic) al adultului. 5 (Arg) Termen de adresare ironic adresat unui băiat mic sau unei persoane tinere de sex bărbătesc Si: (reg) puțicane (fam) puțică (3), puțoi (5), (trv) pulică (1), sulică (5). 6 (Arg) Vulvă. 7 (Reg; îc) ~ța-cocoșului Plantă erbacee din familia orhidaceelor, care crește prin păduri umbroase și pășuni umede, cu tulpina dreaptă, frunze ovale, opuse și flori verzi-gălbui, dispuse într-un spic terminal Si: buhai (Listera ovata). 8 (Bot; reg; îc) ~ța-țiganului Coada-vacii (Verbascum phlomoides). 9 (Reg; îc) ~ța-cânelui Plantă nedefinită mai îndeaproape. 10 (Reg; îc) ~ța-cucului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 11 (Reg; îc) ~ța-ursului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 12 (Reg; îc) ~ța-preotesii Plantă cu tulpina subțire, cu frunzele rare, de formă lunguiață, cu flori albastre, care crește prin fânețe, nedefinită mai îndeaproape. 13-14 (Iht; reg; șîc ~ța-ciobanului) Două specii de guvizi (Gobius gymnotrachetus și marmoratus). 15 (Atm; Trs; îs) ~ța-gâtului Omușor. 16 (Pop) Băiat mic sau tânăr.

puță (-țe), s. f. – 1. Penis, cuvînt din limbajul copiilor. – 2. Puști, mucos. – Mr., megl. puță, istr. puțę. Creație expresivă, aparține familiei piț-, care indică un obiect mic (cf. pipiric, pițigoi, pitic, puțin). Cel mai probabil este că această creație trimite la lat. cf. praepūtium „prepuț”, sălăpūtium „mormoloc”, care indică existența unui *pūtium „mic”; cf. și putus și pittinus, pisinnus (=mentula, la Marcial). Lat. *pūtium a fost propus și de P. Papahagi, Analele Acad. Rom., XXIX, 246; Tiktin; REW 6881; Rosetti, I, 171. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din cr. puca < it. pulcella (Miklosich, Fremdw., 121); din pol., ceh. pica „vulvă” (Cihac, II, 301); de la un lat. *pupucea (Crețu 360); de la un lat. *pubucea < pubes (Meyer, Neugr. St., II, 12; Pascu, I, 147); de la un lat. *putea < putus (Pușcariu, Jb., XI, 40; Pușcariu 1416); din lat. potta „buză” (Jud, Bull. Dialectol. Rom., III, 12); anterior indoeurop. (Lahovary 340). Der. puțișoare, s. f. pl. (paste); puțoi, s. m. (tînăr, flăcău; vas de sticlă de formă caracteristică, din care se poate bea țuică); cu var. mult mai răspîndită, țoi, s. m., abreviată fără îndoială din motive de decență. Cf. puțin.

puță, puțe s. f. 1. penis de copil. 2. vulvă de copil. 3. v. puțache.