pripec [At: PSALT. SCH. 520 / V: (înv) prep~, preprec, ~pac, ~păc, (reg) ~păg av / A și: ~pec / Pl: ? / E: bg припек cf srb pripeka] 1 sn (Met; înv) Arșiță. 2 av (Ban; îf pripăg) Urgent.

PRIPEC s.n. (Mold., ȚR, Trans. SE) Arșiță, dogoare. A: Nu vor flămîndzi, nice vor însăta, nice îi va lovi pre înș pripăcul. DP, 19^r. Vara fierbințeala si pripăcul fierbîndu-l și cocîndu-l. CD 1698, 16^v: cf. VARLAAM ; DOSOFTEI, VS; CD 1698, 17^r; CAL. 1762, 128^v; CD 1770, 19^v, 20^r. B: Cum ghiiața de pripecul soarelui se topeaște, așa dracii de rugăciunea cea caldă se sting. C 1688, 431^r. Arapii sînt pîrliți și negri de pripecul soarelui. ÎR, 47^r; cf. MARDARIE, 115; LEX. 19^r; MĂRGĂRITARE 1746; ÎR, 23^r. C: Avgust- plecat, spre vihor și pripec. CAL. 1733, 39. Etimologie: bg. pripek. Cf. scr. pripeka. Cf. n ă d u ș e a l ă, n ă d u v.

pripéc (orĭ prípec?) n., pl. inuz. urĭ saŭ e (bg. pripek, sîrb. pripeka, rus. pripëka, loc expus soareluĭ. V. prichicĭ). Vechĭ. Arșiță de soare, zăduf: ĭară se va fi cutremur, mare pripec va fi (AIIN. 1, 354). – Și -păc (Mold.) prepec și preprec. V. vipie.

prepec sn vz pripec

preprec sn vz pripec

pripac sn vz pripec

pripăc sn vz pripec

pripăg av vz pripec

prepéc, V. pripec.

prepréc, V. pripec.

pripăc, V. pripec.

PRIPEC s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală.

pripec s. v. ARȘIȚĂ. CANICULĂ. CĂLDURI. DOGOARE. DOGOREALĂ. FIERBINȚEALĂ. NĂBUȘEALĂ. NĂDUF. NĂDUȘEALĂ. PÎRJOL. POJAR. TOROPEALĂ. ZĂDUF. ZĂPUȘEALĂ.

pripec, s.n., adv. 1. (înv.) caniculă, arșiță; dogoare a soarelui. 2. (adv.; reg.; în forma: pripăg) urgent, grabnic.