prididit, ~ă a [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 466/22 / V: (îvr) ~dăd~ / Pl: ~iți, ~e / E: prididi] 1 (Îvr; îf pridădit) Predat. 2 (Pop) Năpădit. 3 (Iuz) Dăruit. 4 (Înv) Cucerit. 5 (Pop) Învins. 6 (Rar) Stăpânit. 7 (Rar; d. lacrimi, sânge) Podidit. 8 Răzbit.

pridădit, ~ă a vz prididit

prididí v. 1. a copleși: mă prididi somnul; 2. a da zor: a prididi cu cereri; 3. a da de căpătâiu, a ajunge: d’abia am prididit să citesc. [Vechiu-rom. pridădí, a supune («pridădi subt mâna lui țări multe», Moxa): de origină necunoscută (v. podidì)].

pridădésc v. tr. (vsl. prĭedati, imperf. -dadĭeahŭ. V. prididesc). Vechĭ. Predaŭ, daŭ în mîna cuĭva. Supun. – Și pred- și prăd-.

PRIDĂDI vb. v. consacra, da, dărui, dedica, destina, devota, hărăzi, închina, încredința, înmâna, întinde, preda, remite, transmite.

prididit, prididită, adj. 1. (înv.; în forma: pridădit) care a fost dat, predat pe mâna cuiva. 2. (pop.) care este năpădit, copleșit, depășit.