PONCIȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără menajamente. II. Adv. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș.

ponciș, ~ă [At: VARLAAM, C. 163 / V: (înv) pomc~ / Pl: ~i, ~e / E: ponc + -iș] 1-2 a (Reg; d. terenuri, suprafețe etc.) (Puternic) înclinat. 3 sn (Buc) Povârniș. 4 a (Înv) Strâmb. 5 av (Pop) De-a curmezișul. 6 av (Înv; pex) Din sens opus. 7 av (Înv; pex) Împotrivă. 8 av (Înv; fig) Ostil. 9-10 av, sf (Îe) A se pune ~ sau a sta în ~, a sta de-a ~ul A se opune. 11 av (Îe) A spune (sau a vorbi) ~ A se exprima direct, fară a menaja pe interlocutor. 12 av (Reg; îe) A da (cuiva) ~ A înghionti pe cineva. 13 a (Reg; d. ochi, privire) Sașiu. 14 av (Pop; în legătură cu verbele „a se uita”, „a privi” etc.) Cruciș. 15 av (Pop; fig; în legătură cu verbele „a se uita”, „a privi” etc.) Cu ciudă. 16 av (Pop; fig; în legătură cu verbele „a căuta”, „a se uita”, „a privi” etc.) Cu răutate. 17 av (Pop; fig; în legătură cu verbele „a se uita”, „a privi” etc.) Cu dușmănie. 18 s (Mun) Număr cinci la unele numărători la jocurile de copii.

PONCIȘ, -Ă, ponciși, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) Încrucișat, sașiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, pieziș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) ponciș = a spune (ceva) în mod direct, fără a menaja pe interlocutor. II. Adv. 1. Cruciș, chiorâș; fig. cu ciudă, cu dușmănie. A se uita ponciș. 2. De-a curmezișul, pieziș. ◊ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncișul = a se opune, a fi împotrivă. – Ponc (reg. „deal” < magh.) + suf. -iș.

PONCIȘ¹ adv. 1. (În construcție cu verbe ca «a se uita», «a privi» etc.) Cruciș, chiorîș, sașiu; fig. cu ciudă, cu dușmănie. Pe la rudele mele din oraș nici nu mă gîndesc să trec. Știu ce s-ar întîmpla dacă m-aș duce, – s-ar uita fiecare ponciș la mine. STANCU, D. 360. Apoi, baba, privindu-l ponciș, răstoarnă mămăliga cu aburi pe mescioara rotundă. DUNĂREANU, CH. 86. 2. De-a curmezișul, în curmeziș, pieziș. Cu bastonul amenințînd ponciș ochii trecătorilor, îl cercetă... din tălpi pînă-n creștet. C. PETRESCU, A. R. 15. Și vodă frîul l-a smuncit Și-apoi cu frîul a lovit Ponciș în ochi fugarul. COȘBUC, P. I 197. Casa era o adevărată fortăreață... Din pridvor, la dreapta și la stînga, porneau ponciș două meterezuri prin zid. GHICA, S. 264. 3. În contra, împotrivă. Toată vorba era ponciș; îi căuta curat nod în papură. CONTEMPORANUL, VI 103. ◊ (Substantivat, în expr.) De-a poncișul = în contra, împotrivă. Cătînd la spăzi tăișul, Cu toată lumea largă sta Sînger de-a poncișul. COȘBUC, P. II 177.

PONCIȘ¹ adv. pop. 1) (pe lângă verbele privirii) În cruce; cruciș; chiorâș. A privi ~. 2) fig. Cu dușmănie; cu ciudă. A se uita ~. 3) De-a curmezișul; pieziș. A porni ~. ◊ De-a ~ul în contra; împotrivă. /ponc + suf. ~iș

ponciș adv. pieziș: a se uita ponciș. [V. ponci].

poncíș adv. (d. ponc). Peziș, strîmb: haĭnă croită ponciș, mergea ponciș spre deal. Cruciș, încrucișat: a te uĭta ponciș. La Dos. pomciș. V. chĭondorîș, diagonal, veref.

pomciș, ~ă a, av vz ponciș

pomcíș, V. ponciș.

PONCIȘ adj., adv. v. chiorâș, cruciș, încrucișat, oblic, pieziș, sașiu.

PONCIȘ adv. v. chiondorâș, strâmb.

ponciș adj., adv. v. GHIORÎȘ. CRUCIȘ. ÎNCRUCIȘAT. OBLIC. PIEZIȘ. SAȘIU.

ponciș adv. v. CHIONDORÎȘ. STRÎMB.

a se uita chiorâș / ponciș (la cineva) expr. a avea / a simți o antipatie puternică (față de cineva).