pologire sf [At: PRIBEAGUL, P. R. 74 / Pl: ~ri / E: pologi¹] 1 Doborâre la pământ a ierbii, a hordelor etc. cu coasa sau cu secera Si: (reg) pologit¹ (1). 2 Întoarcere și adunare a ierbii sau holdelor în grămezi de trei-cinci poloage¹ (3) Si: (reg) pologit¹ (2). 3 Strângere la un loc Si: (reg) pologit¹ (3).

pologire, pologiri, s.f. (pop.; despre iarbă, păioase, holde) doborâre la pământ (cu coasa sau cu secera); strângere în grămezi a poloagelor.