pocruț sn [At: CABA, SĂL. 99 / V: (reg) plocuț, ~cronț, ~croț (A și: pocroț), ~crouț, procoț, procuț / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: mg pokróc] 1 (Trs) Covor țărănesc Si: scoarță. 2 (Trs) Pocrov (8). 3 (Trs; spc) Pocrovăț (2). 4 (Reg; îf pocrouț) Boccea.

plocuț sn vz pocruț

pocronț sn vz pocruț

pocroț sn vz pocruț

pocrouț sn vz pocruț

procoț sn vz pocruț

procuț sn vz pocruț

pocruț, pocruțuri și pocruțe, s.n. (reg.) 1. covor țărănesc; scoarță; pătură groasă; pocroviță, pocrov. 2. așternutul de sub șaua calului. 3. legătură, boccea.