plăiuț sn [At: BUD. P. P. 34 / P: plă-iuț / Pl: ~uri / E: plai¹ + -uri] (Șhp) 1-6 Plai¹ (1-3) (mic).

plăiúț, plăiuțuri, s.n. Drum de munte. ■ (top.) Plăiuț, succesiune de dealuri situate între Vaser-Iza-Rona și Valea Spinului, în depresiunea Maramureșului; Plăiuț, vf. (727 m); Plăiuț, localitate în Maram. din dreapta Tisei. – Din plai + suf. -uț.