piști [At: BIBLIA (1688), 246¹/51 / V: ghisti, gisti, (reg) pâș~, (înv) pisti / Pzi: ~esc / E: slv пищати] 1 vi (Îrg; d. lichide) A se scurge încet din... Si: a se prelinge. 2 vi (Pex) A ieși la suprafață Si: a izvorî, a țâșni. 3 vi (Îrg; d. găuri, recipiente) A lăsa să picure, să curgă încet sau să țâșnească un lichid. 4 vr (Trs; d. copii; îf pâști) A-și face necesitățile pe el Si: a se scăpa. 5 vt (D. păsări) A murdări cu excremente. 6 vi (Olt) A se mișca încet Si: a se urni.

piștì v. a picura, a țișni: vinul piștește între doage. [Serb. PIȘTATI, a țișni].

pâști v vz piști

pisti v vz piști

piștésc v. intr. (sîrb. pištati, a țîșni, a șuera. V. piftesc). Vechĭ. Rar azĭ. Ĭes pin niște crăpăturĭ foarte micĭ, vorbind de lichide: vinu piștea pintre doage, lacrămile-ĭ pișteaŭ din ochĭ. Las să picure: polobocu piștește. – Pop. chiștesc.

piști (-tesc, -it), vb. – A țîșni, a se prelinge. Sl. (sb.) pištati „a fluiera, a țistui” (Cihac, II, 258), cf. ceh. pištĕti „a piști”. Originea imitativă (Tiktin) nu e probabilă. – Der. piștelniță, s. f. (băltoacă); piștitor, adj. (care piștește).

PIȘTI vb. v. prelinge, scurge.

piști vb. v. PRELINGE. SCURGE.

piști, piștesc, vb. IV 1. (înv. și reg.; despre lichide) a curge încet, a se scurge; a se prelinge din...; a izvorî, a țîșni, a ieși la suprafață. 2. (despre recipiente, terenuri, găuri etc.) a lăsa să picure, să curgă încet sau să țâșnească un lichid. 3. (refl.; reg.; despre copii) a se scăpa pe el (ea); (despre păsări) a murdări cu găinaț, a se găinăța. 4. (reg.) a se mișca, a se urni (dintr-un loc).