píntea și pintilíe, V. pantelimon.

Pintilie – Sărbătoare creștină dedicată Sfântului Pantelimon, numit și „doctor fără de arginți” (27 iulie). Este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor. „Îi zî cu prilej. Nu să lucră, nu să cosăște, nu să sapă, nu să culeje nici cânepa” (Bilțiu, 2009: 194; Hărnicești). ♦ (onom.) Pintilie, Pintilei, Pintilii, nume de familie (79 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007).

pintilie, adj. – (despre cai) Cu pete albe la pinteni: „Pă munții iștia pustii, / La vite pintilii” (Bilțiu 1990: 120). – Probabil din pinten (sl. petino „călcâi”).

PINTILIE, Ilie (1903-1940, n. Iași), om politic român. Membru al C.C. al P.C.R. (din 1936), a activat mai cu seamă în rândul sindicatelor, fiind secretar al Uniunii Sindicatelor C.F.R. Arestat și condamnat în 1939, a murit sub zidurile prăbușite ale Doftanei, în urma cutremurului din 10 nov. 1940.

PINTILIE, Lucian (n. 1933, Tarutino, jud. Cetatea Albă, Basarabia), regizor român de teatru și film; scenarist și producător. Activitate artistică în țară și străinătate. Figură proeminentă a mișcării de modernizare a teatrului românesc din anii ’60-’70, „reteatralizarea teatrului”. Spectacolele și filmele sale, îmbinând realismul naturalist cu stilizarea poetică, oferă modele de referință (în teatru: „D’ale carnavalului” de Caragiale; „Livada cu vișini” de Cehov, „Revizorul” de Gogol – spectacolul, pus în scenă în 1972, a fost interzis de autorități, după doar două reprezentații – „Rața sălbatică” de Ibsen, „Astă seară se improvizează” de Pirandello; în film: „Duminică la ora 6”, „Reconstituirea”, „Salonul nr. 6”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Balanța”, „O vară de neuitat”, „Prea târziu”, „Terminus Paradis” – Marele Premiu al juriului la Festivalul de la Veneția, 1990); regie de operă („Orestia” de Anatol Vieru, „Flautul fermecat” de Mozart, „Carmen” de Bizet). Lucrări: „4 scenarii”, „Bricabrac” (memorii).