perire f. acțiunea de a peri.

períre f. V. peire.

peíre f. Acțiunea de a peri, moarte. Peire (saŭ peire, mă!) exclamațiune care arată grozăvia saŭ primejdia: -Cum e vremea? – Peire, mă! (adică: mare ger, viscol ș. a.). – Vechĭ perire.

PERIRE s.f. (Mold., Ban., Trans. SV) Pericol, primejdie. A: Cu mare peire spre îngăduință a-l pleca putuiu. CI, 96. Și așa s-au apucat de lucru care cu mare peire pîn'în iarnă abia s-au găsit. PSEUDO-E. KOGALNICEANU. C: Iară multă vreame trecînd și fiind vînslare cu perire pentru că și postul trecuse, îndemna-i Pavel grăind lor ... N. TEST. (1648), 170^v. Périré. Periculum. AC, 859. Variante: peire (CI, 96; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU). Etimologie: peri.