PECENEG, -EGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneagă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.

peceneg, ~eagă [At: XENOPOL, I. R. II, 186 / Pl: ~egi, ~ege și (înv) ~eghi, ~eghe / E: ger Petschenege, fr Petchenègues, rs печенег] 1 smp Popor migrator din familia popoarelor turcice care a migrat prin estul și sud-estul Europei în sec. IX-XI Si: (înv) pacinați. 2-3 smf, a (Persoană) care aparține acestui popor. 4 a Privitor la pecenegi (1). 5 a Care provine de la pecenegi (1). 6 a Care este specific pecenegilor (1). corectat(ă)

PECENEG, -EAGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care a trecut în migrațiune prin estul și sud-estul Europei, între sec. IX și XI; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. – Din germ. Petschenege, fr. Petchenègues, rus. peceneg.

PECENEG ², -EAGĂ, pecenegi, -e, s. m. și f. Persoană care făcea parte din poporul nomad, de origine turcă, migrator în estul și sud-estul Europei în secolele IX-XI.

peceneg adj. m., s. m., pl. pecenegi; adj. f., s. f. pecenegă, pl. pecenege

peceneg adj. m., s. m., pl. pecenegi; adj. f., s. f. pecenegă, pl. pecenege

PECENEGI s. pl. (IST.) bessi (pl.), (înv.) pacinați (pl.).

PECENEGI s. pl. (IST.) bessi (pl.), (înv.) pacinați (pl.).