2 definiții pentru particulară
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
PARTICULAR2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană nelegată de activitatea în comun a societății sau a statului. /<lat. particularis, germ. Partikular
*particulár, -ă adj. (lat. particularis). Propriŭ, special: bradu e particular climelor friguroase. Individual, personal, privat: interesu particular trebuĭe să dispară în fața celuĭ general. Extraordinar, deosebit: a avea un talent particular pentru muzică. Secret, fără marturĭ: audiență particulară. Privat, care nu e al statuluĭ: școală particulară. Separat, distinct, deosebit de al altora, nu la fel cu al lor: acest soldat locuĭește într’o cameră particulară, mănîncă mîncare particulară și poartă uniformă particulară (V. cazon). Bizar, straniŭ: om, caracter particular. S. m. și f. Persoană privată, neoficială, care nu face parte din corpu funcționarilor saŭ dintr’o societate oare-care: statu și particulariĭ. S. n. fără pl. Lucru particular, particularitate: particularu e că n’a scris nimica. A da examin la particular, la o școală particulară. Adv. În mod particular: s’a interesat de el particular. În particular, a parte, separat de alțiĭ: s’a preparat de examin în particular (nu la școala statuluĭ). În special: în particular mă interesez de asta.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
particular, particularisubstantiv masculin particulară, particularesubstantiv feminin
- 1. Persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. DEX '09 MDN '00
etimologie:
- particularis DEX '09 DEX '98 DN
- partikular, Partikular DEX '09 DEX '98 MDN '00