pala-buhă sf [At: ȘEZ. III, 84 / Pl: ~he / E: cf buhă] (Buc) 1 (Orn) Bufniță (Bubo bubo). 2 (Dep) Femeie nepieptănată.

PᾹLA, dinastie indiană (765-c. 1086), întemeiată de Gopāla, care a reunit sub dominația sa principalele provincii gangetice: Biharul, Bengalul, Orissa și Assamul. A avut capitala statală la Mudgagiri (azi Monghyr). Cel mai important suveran a fost Dharmamapāla (c. 810-850). Mari propagatori ai budismului, au favorizat răspândirea acestuia.