păleață sf [At: ANTIPA, P. 126 / V: ~ată / Pl: ~ețe, ~eți / E: păli¹ + -eață] 1 (Olt) Par¹. 2 Prăjină lungă și subțire. 3 Nuia cu utilizări diverse. 4 (Reg) Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă prin pomi după fructe. 5 Epitet dat unui om foarte înalt. 6 Om slab, gălbejit.

păleáță, V. paliță.

păleată sf vz păleață

páliță (Trans. Munt. Mold.) f., pl. e și păleáță (Olt.) f., pl. ețe (vsl. bg. sîrb. rus. pálica, rudă cu palcă, pălesc). Jerdie de bătut. – În Arg. Ml. (Cod.) peleacă, pl. ecĭ, smetie, „prăjină pentru bătaĭe”. V. beldie, nuĭa.

păleață, pălețe, și păleți, s.f. (reg.) 1. par, prăjină (lungă și subțire), nuia. 2. bucată scurtă de lemn cu care se doboară fructele. 3. om foarte înalt; om slab, gălbejit.