otincit, ~ă [At: CIAUȘANU, R. SCUT. 34 / V: (reg) otân~, otânjit / Pl: ~ciți, ~e / E: otinci¹] (Reg) 1 a (D. firele de la războiul de țesut) Înnădit. 2 a (D. boi; îf otâncit) Care trage o greutate mai mare Si: împovărat. 3 av (Pad oticni) Cu întreruperi Si: sacadat.

otâncit, ~ă a vz otincit

otânjit, ~ă a vz otincit

OTINCI (-cesc) vb. tr. Olten. 1 A urni din loc cu ajutorul unei pîrghii: ia un ciocan și otincește piatra asta din cale (PȘC.) ¶ 2 A deschide cu forța, a sparge (cu un drug, etc.): au otincit drevele de la ferestre și au intrat la casa cu bani (CIAUȘ.) ¶ 3 A face ca un bou mai țeapăn să tragă mai mult carul (legînd cu un ștreang jugul de proțap), spre a se potrivi la tras cu un bou mai slab (TUȚ.) (CIAUȘ.).

otânci, otâncesc, vb. IV (pop.) a ușura, a da la o parte.

otinci, otincesc, vb. IV (reg.) 1. a lega firele rupte de natra războiului. 2. a lega strâns cu otincul. 3. a urni cu o pârghie. 4. a pune o greutate mai mare pe cel mai puternic.