osfințésc, V. sfințesc.

1) sfințésc v. tr. (d. sfînt orĭ vsl. sventiti). Prefac în sfînt, santific, divinizez: a sfinți un martir. Consacrez, inaugurez pin sfeștanie: a sfinți o biserică. V. refl. Mă divinizez: sfințească-se numele tăŭ. Fam. Mă închin la biserică: ne-am sfințit și noĭ! Mă procopsesc, ajung în rîndu oamenilor: hoțu fură, dar tot nu se sfințește. Omu sfințește locu, omu harnic înfrumusețează orĭ-ce loc. – Vechĭ și osf- (vsl. osv-), sfintesc, sfențesc și sfentesc.

osfinți (-țesc, -it), vb. – A aghesmui. Sl. osvętiti „a sacrifica” (Tiktin), cf. sfînt. Sec. XVII, înv. E dubletul lui osfestui, vb. (a aghesmui), înv., din bg. osveštavam; și poate a lui osfinti, vb. (a asista, a ajuta), înv.

osfinți, osfințesc vb. IV Tranz. (Înv.) A binecuvânta, a blagoslovi, a sfinți. [Var.: osfinti vb. IV] – Din sl. osvetiti.