OMONIM, -Ă adj. Care are același nume, cu același nume. // s.n. 1. (Lingv.) Cuvînt asemănător ca formă (aspect grafic, pronunțare etc.) cu altul, dar deosebit ca înțeles. 2. (Rar) Persoană care poartă același nume cu altcineva. 3. Joc care cere dezlegătorului să găsească un cuvînt cu mai multe înțelesuri fără a i se schimba nici grafia literală, nici accentul. // s.m. și f. (Rar) Cel care poartă același nume cu altcineva. [Cf. fr. homonyme, lat. homonymus, gr. homonymos < homos – asemănător, onoma – nume].

OMONIM, -Ă I. adj. 1. care are același nume. 2. (muz.; despre relația dintre două tonalități) care au aceeași tonică, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvânt identic ca formă și pronunțare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegătorului să găsească un cuvânt cu mai multe înțelesuri, fără a i se schimba nici forma grafică, nici accentul. II. s. m. f. cel care poartă același nume cu altcineva. (< fr. homonyme)

*omoním, -ă adj. (vgr. ῾omónymos, d. ῾omós, acelașĭ, asemenea, și ónoma, ónyma, nume. V. an-, par- și sin-onim, ono-mastic). Gram. Care are acelașĭ nume, ca: luna Maĭ, cĭocanu maĭ. S. n., pl. e. Cuvînt omonim. S. m. și f. Care seamănă la nume cu altu (tiz). V. omofon.

OMONIM s. tiz. (Îl cheamă Petre, e omonimul meu.)