9 definiții pentru omonim (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. Cuvînt care are aceeași formă cu altul sau cu altele, dar se deosebește ca înțeles de ele. Cuvintele «cer» (indicativul prezent al verbului «a cere») și «cer» (bolta cerească) sînt omonime.Omonimele pot fi în înțelegere, ajutîndu-se și întărindu-se reciproc. GRAUR, F. E. 129. ◊ (Adjectival) Cuvinte omonime. 2. (Rar) Persoană care poartă același nume ca altcineva. Omonimul meu Jean Jacques [Rousseau] au pătimit mult în viața lui! RUSSO, S. 199.[1]

  1. Rousseau și Russo nu sunt omonime, ci omofone. — gall

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!omoním1 (o-mo-/om-o-) adj. m., pl. omoními; f. omonímă, pl. omoníme

OMONÍM, -Ă adj. Care are același nume, cu același nume. // s.n. 1. (Lingv.) Cuvânt asemănător ca formă (aspect grafic, pronunțare etc.) cu altul, dar deosebit ca înțeles. 2. (Rar) Persoană care poartă același nume cu altcineva. 3. Joc care cere dezlegătorului să găsească un cuvânt cu mai multe înțelesuri fără a i se schimba nici grafia literală, nici accentul. // s.m. și f. (Rar) Cel care poartă același nume cu altcineva. [Cf. fr. homonyme, lat. homonymus, gr. homonymos < homos – asemănător, onoma – nume].

OMONÍM, -Ă I. adj. 1. care are același nume. 2. (muz.; despre relația dintre două tonalități) care au aceeași tonică, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvânt identic ca formă și pronunțare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegătorului să găsească un cuvânt cu mai multe înțelesuri, fără a i se schimba nici forma grafică, nici accentul. II. s. m. f. cel care poartă același nume cu altcineva. (< fr. homonyme)

OMONÍM2 ~ă (~i, ~e) și substantival (despre cuvinte luate în raport unul față de altul) Care este identic ca formă (dar se deosebește radical ca sens). /<fr. homonyme

omonim a. se zice de vorbe ce se rostesc în acelaș mod fără de a avea aceeaș formă sau acelaș sens: ex.: cer (bolta cerească), cer (lemnul) și cer (pretind). ║ n. vorbă omonimă. ║ m. cei ce poartă acelaș nume făr’a fi rude.

*omoním, -ă adj. (vgr. ῾omónymos, d. ῾omós, acelașĭ, asemenea, și ónoma, ónyma, nume. V. an-, par- și sin-onim, ono-mastic). Gram. Care are acelașĭ nume, ca: luna Maĭ, cĭocanu maĭ. S. n., pl. e. Cuvînt omonim. S. m. și f. Care seamănă la nume cu altu (tiz). V. omofon.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

OMONÍM, -Ă adj. (cf. fr. homonyme, lat. homonymus, gr. homonymos < homos – asemănător, onoma – nume): în sintagma enunț omonim (v.).

omonimă, tonalitate ~ (< gr. ὄμοιος [homoios] „la fel, asemenea, de aceeași natură” și ὄνομα [onoma] „nume”), raportul, relația în care se află o tonalitate (2) față de o alta, având aceeași tonică* (denumire), una fiind majoră* iar cealaltă minoră* (ex. Do major – do minor). Distanța care se stabilește între cele două o. pe cercul cvintelor* este de trei cvinte perfecte. Diferența de armură* este de trei alterații*, tonalitatea minoră fiind relativa* tonalității majore aflată la trei cvinte perfecte descendente față de o. majoră.

Intrare: omonim (adj.)
omonim1 (adj.) adjectiv
  • silabație: o-mo-nim, om-o-nim
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omonim
  • omonimul
  • omonimu‑
  • omoni
  • omonima
plural
  • omonimi
  • omonimii
  • omonime
  • omonimele
genitiv-dativ singular
  • omonim
  • omonimului
  • omonime
  • omonimei
plural
  • omonimi
  • omonimilor
  • omonime
  • omonimelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

omonim (adj.)

  • 1. Care are același nume, cu același nume.
    surse: DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Cuvinte omonime.
      surse: DLRLC
  • 2. muzică (Despre relația dintre două tonalități) Care au aceeași tonică, dar mod diferit.
    surse: MDN '00

etimologie: