8 definiții pentru omet (zăpadă, tiv)

Explicative DEX

omet2 sn [At: PSALT. 280 / V: (înv) omăt / E: slv омєтъ] (Înv) Margine.

omet3 smn vz omăt1

omét, V. omăt.

omăt3 sn vz omet2

omăt2 sms vz omet1 corectat(ă)

omăt și (vechĭ) omét n., pl. omete și omăturĭ (vsl. ometŭ, chenar, plasă de pescuit; sîrb. omet, măturătură, umet, gunoĭ măturat, troĭan; bg. námet, nămete, troĭan; rut. zámet, viscol; rus. metélĭ, viscol, omët, chenar, căpiță de snopĭ, zamëty, pl. troĭan, zametátĭ, -mestí, a troĭeni. V. mătură, nămete, pomătuf, podmet, predmet, smetie). Vechĭ (omet și omăt). Chenar, tivitură. Azĭ. Est. (omăt). Zăpadă. Vest și Ur. (pl. m. omețĭ). Nămețĭ, zăpadă veșnică. – Pl. și ometurĭ (Biblia 1668, Tkt.).

Sinonime

OMET s. v. tiv, tivitură.

omet s. v. TIV. TIVITURĂ.

Intrare: omet (zăpadă, tiv)
omet1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omet
  • ometul
  • ometu‑
plural
  • omete
  • ometele
genitiv-dativ singular
  • omet
  • ometului
plural
  • omete
  • ometelor
vocativ singular
plural
omet2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omet
  • ometul
  • ometu‑
plural
  • ometuri
  • ometurile
genitiv-dativ singular
  • omet
  • ometului
plural
  • ometuri
  • ometurilor
vocativ singular
plural
omet3 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omet
  • ometul
  • ometu‑
plural
  • omeți
  • omeții
genitiv-dativ singular
  • omet
  • ometului
plural
  • omeți
  • omeților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)