O definiție pentru oligon
Enciclopedice
oligon subst. Semn vocalic suitor în muzica bisericească psaltică, ce urcă cu o treaptă sunetul precedent (o secundă în muzica liniară). – Din gr. oligon.
Intrare: oligon
oligon substantiv neutru
| substantiv neutru (N29) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)