OFICIAL, -Ă, oficiali, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. ◊ Monitorul oficial - periodic în care se publică de obicei acte normative. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Adj. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Adj. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. 4. S. m. Oficialitate (1). [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel.

oficial, ~ă [At: DUMITRACHE 91 / V: (înv) ~ițial, ~ichial sm / P: ~ci-al / Pl: ~i, ~e / E: lat officialis, ngr ὀφφικιάλης, rs официальный, ger offiziell, offizial, fr officiel] 1 a Care reprezintă o autoritate un guvern, un stat etc. 2 a Care emană de la o autoritate. 3 a Stabilit prin lege. 4 a (D. limbă) Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat. 5 a Folosit în documentele administrației de stat. 6 a Care ține de funcția pe care o îndeplinește cineva. 7 a Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor unui stat. 8 a Convenit între autorități. 9 a (Pex) Fățiș. 10 a (Fig) De o politețe rece, calculată. 11 a Formal. 12 a Stereotip. 13 sm (Înv) Funcționar. 14 av Conform dispozițiilor date de o autoritate.

ofichial sm vz oficial

ofițial, ~ă a vz oficial

ofichiál m., pl. lĭ (ngr. offikiálos, d. lat. officialis). Vechĭ. Funcționar.

oficial (desp. -ci-al) adj. m., s. m. (persoană), pl. oficiali; adj. f. oficială, pl. oficiale

!oficial (-ci-al) adj. m., s. m., pl. oficiali; adj. f. oficială, pl. oficiale

OFICIAL adj., s. 1. adj. v. guvernamental. 2. s. (la pl.) v. oficialități. 3. adj. legal. (Prețuri ~.)